Georgeta Petrovici
Miercuri, 16 Aprilie 2003

Formatia timisoreana de rock Cargo, trupa care a scris istoria rockului local si national, sarbatoreste in acesta zile implinirea a 18 ani de existenta. Evenimentul va fi marcat cu multi decibeli in mijlocul fanilor, la concerul care va avea loc simbata seara, pe scena Casei Tineretului din Timisoara. Cu aceasta ocazie, membrii trupei dau curs si invitatiei de a se implica in relansarea salii de la Casa Tineretului care nu mai gazduieste decit foarte rar concerte. „Am neglijat in ultima vreme activitatea concertistica din Timisoara. De obicei cind ajungeam sa ne intoarcem acasa o faceam pentru a ne odihni sau pentru a inregistra”, a declarat chitaristul Adi Barar, liderul trupei. Cadou de majorat: Club de rock Dupa concertul de sarbatorire a „majoratului”, cei cinci rockeri de la Cargo vor concerta la deschiderea unui club ce le va purta numele. Cargo club va fi primul de rock autentic deschis in Timisoara de un mare fan al formatiei. Liderul Barar a mai spus ca intentiile formatiei este de a demara un program concertistic de club. In acelasi timp cei cinci Cargo lucreaza la un nou album, „Spiritus sanctus”. De pe acesta, care e totodata cel de-al saptelea din istoria grupului, nu va lipsi o piesa clasica, dedicata iubitorilor de curse pe motocilclete: Kempes nu pleca in Australia Cu ocazia intilnirii de ieri, Adi Barar a lamurit si intrebarile legate de posibila plecare a solistului trupei in Australia. Despre Ovidiu Iancu Kempes s-a scris intr-un cotidian national ca urmeaza sa se stabileasca in Australia si ca va abandona rockul romanesc. Cum acesta a lipsit ieri de la intilnirea cu presa, Adi Barar a lamurit lucrurile: „Ce ar putea sa faca in Australia un om pentru care singurul lucru pe care stire sa-l faca este sa fie solist la Cargo?”.
Pentru concerul de simbata seara s-au pus deja in vinzare 1.000 de bilete la pretul 80.000 de lei fiecare. Cargo spera sa cinte cu sala plina, mai ales ca trupa nu va avea nici un turneu pentru marcarea celor 18 ani de existenta.