Calare pe motoare

Lucian Ursuletu
Luni, 26 Iulie 2004

La intilnirea anuala de la Timisoara au participat 500 de motociclisti Peste 500 de motociclisti din tara si din strainatate s-au adunat, la sfirsitul saptaminii trecute, la Muzeul Satului din Timisoara, pentru traditionala intilnire anuala. Editia din 2004 a adus doua noutati: reuniunea a avut loc pentru prima data la muzeu si tot pentru prima data a fost organizata de clubul MC Trust Romania. Semnalul de incepere l-au dat cei de la trupa Cargo, sositi la fata locului calare pe motoare.
Inca de joi dupa-amiaza, strazile Timisoarei au fost umplute de motociclete, toti posesorii acestora avind ca destinatie finala Muzeul Satului. In curtea muzeului erau instalate sute de corturi, pregatite pentru a-i caza pe biker-ii din Romania, Germania, Belgia, Austria, Italia sau Ungaria. “Au fost cam 500 de motociclisti. Am ales aceasta locatie pentru ca facilitati si conditii, care sint mult mai bune. La Dumbravita era chiar ca in padure”, ne-a declarat Romi Bogdan, unul dintre organizatori. “Noua ni s-a parut o editie destul de reusita, Bineinteles ca sint si minusuri, dar speram sa le eliminam in editiile viitoare. Nu am facut aceasta intilnire ca sa avem profit, ci pentru ca lumea sa se simta bine”, a mai spus Bogdan. Deoarece intilnirea motociclistilor s-a desfasurat pentru prima data la muzeu, administratorii institutiei s-au cam temut de reactia “oaspetilor”. “Am dormit in muzeu pentru ca nu stiam ce o sa faca. Ne-a fost frica. Au fost foarte cuminti. N-am avut probleme mari, doar cu doi romani mai galagiosi”, a spus directorul muzeului, Viorel Popescu. Gluma buna: viteza maxima, 5 km/h Pe copacii din curtea muzeului au fost puse afise care indicau o viteza maxima de 5 km/h, dar nimeni nu a tinut cont de ele, motociclistii rulind pe aleile muzeului cu viteze uluitoare. Ceea ce a mirat pe toata lumea a fost aerul de serbare cimpeneasca, cu mici si purcei la rotisor care nu se prea potriveau cu Harley Davidson sau Kawasaki. Cei mai incintati de atmosfera de la Padurea Verde au fost invitatii din Germania, care au consumat cantitati industriale de bere rece si au mincat sute de mici. Trupa Iris, insuficient de dura Vineri seara a fost si primul concert, pe scena urcind trupa Iris. Atmosfera a fost placuta, dar muzica nu s-a dovedit chiar pe placul motociclistilor, cunoscuti ca fiind mai duri. Simbata, biker-ii au cutreierat orasul pe motoare, traditionala parada atragind sute de timisoreni. Dupa-amiaza, la biserica din incinta Muzeului Satului din Timisoara s-a oficiat o nunta la care au tinut sa ia parte mai multi motociclisti, spre uimirea si bucuria mirilor si nuntasilor. “Au oprit muzica si nu au circulat cu motocicletele pe durata nuntii. Au fost foarte decenti. Unii dintre ei au intrat in biserica in timpul nuntii, iar cind mirii au iesit de la cununie le-au cintat “La Multi Ani!”. A fost frumos”, ne-a declarat Viorel Popescu, directorul Muzeului Satului. Seara, pe scena si-au facut aparitia timisorenii de la Cargo care, cu piesa lor “Calare pe motoare”, au dat startul petrecerii care a continuat pina dimineata, cind motociclistii au luat drumul Aradului, unde s-a desfasurat etapa a doua a Campionatului Mondial de Supermoto.